Despre Eminescu și rolul poeziei în dezvoltarea copiilor, la ceas aniversar
Duminică, 15 ianuarie 2023, se împlinesc 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu și nimic nu pare să egaleze forța și magia poemelor sale.
Eminescu, scriitorul care a oferit literaturii române o nouă identitate și care, prin opera sa, continuă să ne reamintească cine suntem ca oameni și popor.
Și tot astăzi, mai mult ca oricând, ar trebui să le vorbim copiilor despre marele poet. Să le citim versuri și să le trezim interesul și dragostea pentru poezie.
Cum îi putem introduce pe micuți în universul poetic eminescian?
Ei bine, hai să începem prin a le povesti câte ceva despre copilăria scriitorului.
Copilăria lui Eminescu, micul hoinar visător
Mihai Eminescu s-a născut în zorii lui 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea din cei unsprezece copii din familia căminarului Gheorghe Eminovici.
El și-a petrecut copilăria la țară, cutreierând nestingherit dealurile și pădurile din jurul satului Ipotești.
Deseori fugea de acasă, spre dezamăgirea tatălui său, care avea speranțe mari privind educația și viitorul lui Mihai. Micul hoinar se cufunda în vreun colț de natură sau prin bordeiele oamenilor din sat, dornic să le asculte poveștile, ghicitorile, proverbele și istorisirile populare ale vremurilor.
Atunci când nu rătăcea singur prin codru, viitorul poet se juca cu fratele Ilie, tovarăşul său nedespărţit de năzbâtii.
Liberi și fără griji, se căţărau desculți prin copaci şi călăreau în voie grămezile aurii de paie. Din coji de nucă îşi făceau „care de boi”, trase de melcii pe care-i culegeau de prin tufișuri.
Apoi fugeau la scăldat, în apele de lângă pădure, lăsând în urmă soarele arzător. Aici se luau la întrecere cu broaştele gălăgioase, de vuia tot satul. Și câte alte năzdrăvănii nu mai făceau împreună…
La 7 ani, tatăl său l-a înscris la școala din Cernăuți, unde avea rezultate foarte bune la limba română și istorie. Doar matematica nu-i era pe plac.
În anii care au urmat, copilul lipsea sau fugea de la școală, fiind mereu atras de cărți și povești. Din păcate, tatăl său nu i-a înțeles pasiunea pentru poezie, astfel că nu l-a sprijinit pentru a-și atinge visul.
Mihai Eminescu a debutat cu prima sa poezie la 16 ani, scrisă în memoria lui Aron Pumnul, profesorul său preferat.
Și așa lua naștere o legendă…
Ce învățăm din copilăria lui Eminescu?
Frumoasa copilărie a poetului reprezintă o sursă de inspirație pentru cei mici.
Astfel, ei pot înțelege că și scriitorii au fost copii și că au trecut prin tot felul de întâmplări și experiențe, care i-au modelat ca oameni și artiști.
De asemenea, povestea micului poet le insuflă copiilor iubirea pentru natură, trezind în sufletele lor emoții și trăiri complexe.
Pornind de la relația dintre poet și tatăl său, acesta este un bun prilej de a-i încuraja să-și urmeze pasiunile și de a-ți exprima sprijinul în calitate de părinte.
Mai aproape de tainele lumii prin poezie
Poveştile şi creațiile lirice pătrund în viaţa copiilor încă de mici.
Cu o valoare artistică și educativă deosebită, poeziile deschid calea micuților spre cunoaşterea lumii în care trăiesc şi pe care sunt atât de dornici să o exploreze și să o înţeleagă.
Prin versuri și rime jucăușe, copiii învață arta exprimării creative, dezvoltându-și abilitățile verbale și de scriere.
De asemenea, poezia îi ajută să-și antreneze simțurile, memoria și concentrarea, dar și să-și exprime emoțiile și trăirile.
Când învață poezii, cei mici intră în contact cu metafore și expresii artistice deosebite, îmbogățindu-și vocabularul. Totodată, ei își dezvoltă gândirea abstractă.
Și astfel, cu fiecare poem pe care îl citesc, îl recită sau îl ascultă, micuții sunt mai aproape de tainele lumii.
Explorează lumea poeziei cu piticul tău!
Împărtășește bucuria versurilor cu micuțul tău și ajută-l să iubească poezia de la cele mai fragede vârste.
Citește-i poezii adaptate vârstei și află ce i-a plăcut, dacă există cuvinte sau idei pe care nu le-a înțeles sau imagini pe care i-ar plăcea să le deseneze.
Găsiți împreună cele mai frumoase expresii, cuvintele necunoscute, recitați versurile pe voci și explorați frumoasele poeme în cele mai creative moduri. Poezia este plină de frumusețe și farmec!
Și încheiem acest articol cu vorbele înțelepte ale marelui nostru poet Mihai Eminescu:
„Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii.”